Ieri dupa amiaza, la una din mesele de "rasfat", il intreb pe Raducu, asa intr-o doara:
"Auzi, dar tu mananci ceva acolo la tete, sau nu?"
El se uita cu ochii mari la mine si da din cap a "Nu".
Il intreb atunci contrariata: "Pai si atunci, de ce mai mananci tete?". El incepe sa mustaceasca, ii apare licarirea ghidusa in ochi si da din cap foarte convins a "DAAAA".
Zic eu:
"Ahaaaa, deci iti place?!?"
La care el, scoate tzatza din gura intr-un final, si imi spune, nitel vexat:
"Pai cum?!?"
Dap, stupid me sa pun asa o intrebare....
Partea asta cu alaptatul la doi ani si patru luni (fix, batuti pe muchie) este o experienta in sine. Nu are nici o legatura cu alaptatul unui nou nascut, al unui bebelus de trei luni, al unui copil de un an, nici macar cu al unui copil de un an si jumatate. Trebuie sa ajungi la doi ani si patru luni ca sa intelegi. E acolo o intelegere tacita intre noi doi, o legatura nedefinita, un dialog fara cuvinte, un univers intreg care e numai al nostru. Nu o pot explica.
Nu mi-am planificat nici o secunda sa ajung la varsta asta, ba dimpotriva, daca am avut niste planuri in cap, le-am avut pe sistemul "peste x luni o sa fie deja intarcat". Care planuri au fost mereu la nivel de idee, ca singura varianta de a le pune in practica ar fi fost sa plec pur si simplu de acasa, iar la capitolul asta deja am realizat ca nu am cum sa fac asta. Pur si simplu.
Ii admir pe toti cei care reusesc sa se rupa si sa plece in cuplu, o zi, doua, o saptamana, doua, si sa lase linistiti copiii acasa. Noua ne lipseste asta din constructie :) cred ca mama-natura a ramas "out of stock" cand eu si Radu mare am fost creati :))).
Mda, deci 2 ani si patru luni and counting. As mai scrie multe pe tema aceasta, apropos de lucrurile pe care le vad diferite la el fata de fratii sai, evolutia sa exploziva, faptul ca este mult mai precoce, mult mai autonom si mult mai independent si ca alaptatul are rolul sau extrem de important in dezvoltarea lui emotionala dar si fizica.
"Te contrazici singura" mi-ar spune unii. Sau "paradoxal", sau "coincidenta" ar spune altii. Extrem de firesc si logic vin si spun eu, si as avea o groaza de argumente. In the end, fiecare e liber sa creada ce vrea.
Apropos, "Ude sut pucii mei?" a devenit "Unde sunt papucii mei?".
vineri, 17 mai 2013
Sustin inovatia!
Ma gandesc ca ieri am ridicat cateva sprancene in momentul in care am pus fotografia de mai jos pe contul meu de Facebook.
Tin sa va linistesc, eu personal nu am castigat nimic, desi ar fi fost frumos. Cu toate astea, si fara vreun strop de aroganta, simt ca acel Mare Premiu castigat anul acesta de Mircea Tudor, intr-o particica infima imi apartine si mie. Apartine Romaniei in ultima instanta.
De aceea nu am ezitat nici o secunda sa zic "da", in momentul in care Marta Usurelu, redactorul-sef al revistei Biz, m-a sunat si m-a intrebat daca as fi de acord sa ma implic si eu in campania "Sustine inovatia". Este nevoie sa o sustinem, este nevoie sa promovam povestile frumoase si exemplele pozitive care fac cinste acestei tari (oare de cate ori am mai zis asta? nenumarate). Nu este un gest de patriotism, este un gest de minim bun simt.
Cercetarea este unul din domeniile in care tara noastra se situeaza in elita mondiala, in pofida tuturor lipsurilor cu care se confrunta. Cu atat mai mult, de la un an la altul, rezultatele pe care, si nu exagerez cu nimic, cercetatorii romani le obtin, nu numai in cadrul Salonului de Inventica de la Geneva ci si la alte evenimente similare pe plan mondial sunt din ce in ce mai impresionante. Anul acesta, de exemplu, am avut la Salon o delegatie ce a prezentat 40 de inventii/inovatii, din care 30 au fost finantate de Ministerul Educatiei si 10 in mod privat, prin MBTelecom.
Bilantul Romaniei la finalul Salonului era de 40 de medalii, din care 27 de aur, 12 de argint si 1 de bronz. Printre cele 27 de medalii de aur, si cea mai importanta, Marele Premiu al Salonului. Stiati? Eu recunosc, cu o doza importanta de rusine, ca nu stiam. Am aflat saptamana trecuta.
Mai multe puteti afla pe site-ul Revistei Biz, nucleul acestei campanii frumoase. Veti gasi acolo interviuri cu multi inventatori romani, povestile din spatele inventiilor, povesti care fascineaza si va teleporteaza intr-o lume cu totul si cu totul noua. O lume vizionara, pentru care nimic nu e imposibil, o lume in care, cu toate piedicile si lipsa de sustinere, scopul final invinge aproape orice obstacol. O lume a schimbarii.
Si va recomand sa cititi mai ales povestea lui Valentin Boanta, care in prezent este in detentie pentru sprijinirea unui grup infractional, a carui inventie, un sistem ce va putea impedica pe viitor furtul informatiilor de pe cardurile bancare, a primit Premiul Presei la Salonul de la Geneva. Si povesti impresionante mai sunt. Si merita date mai departe. Acestea sunt valorile Romaniei. Haideti sa le promovam asa cum merita si sa ingropam incetul cu incetul toate nulitatile care au impanzit mentalul colectiv in ultimii ani.
joi, 16 mai 2013
Am nevoie de parerea voastra.
Nu intru in prea multe detalii, dar dupa intalnirea de la Ploiesti am avut niste revelatii. Apropos de nevoia comunitatilor de mame din afara Bucurestiului de a avea un contact direct cu oameni pe care ii considera mai mult sau mai putin un "exemplu" - pe care ii cunosc doar prin intermediul blogurilor si in acelasi timp apropos de nevoia noastra, a celor care scriem zi de zi, de a lua contact la fel de direct cu oamenii care ne citesc.
Si acum, am nevoie de voi ca sa stiu parerea voastra. Cat de oportuna vi se pare o intalnire, in orasul vostru, cu una, doua sau trei dintre noi, bloggeritele mame? La modul cel mai sincer, cu argumente pro sau contra.
O pun si de un sondaj, numai ca inca nu stiu cum sa il apuc.
Hugs. Si va multumesc, orice feedback mi-ati oferi!
Si acum, am nevoie de voi ca sa stiu parerea voastra. Cat de oportuna vi se pare o intalnire, in orasul vostru, cu una, doua sau trei dintre noi, bloggeritele mame? La modul cel mai sincer, cu argumente pro sau contra.
O pun si de un sondaj, numai ca inca nu stiu cum sa il apuc.
Hugs. Si va multumesc, orice feedback mi-ati oferi!
miercuri, 15 mai 2013
Cum sa-i cresti stima de sine
Va recomand o noua conferinta a Uraniei Cremene, dedicata cresterii armonioase a copiilor, conferinta ce a venit in urma numeroaselor cereri primite chiar din partea parintilor, lucru care pe mine ma bucura nespus de mult. mai multe puteti afla din comunicatul de mai jos, unde zic eu ca aveti toate informatiile la indemana. Si nu uitati, azi inca mai puteti beneficia de pretul special:
Ne vedem acolo?Stima de sine este cel mai important ingredient pentru reuşita în viaţă! Încrederea în forţele proprii, certitudinea valorii personale este diferenţa între excelentă şi mediocritate, intre satisfacţie fata de viaţă şi continuă frustrare. Iar noi, părinţii, suntem direct responsabili de creşterea stimei de sine a copiilor noştri. Dar cum facem asta fără să ne lăudăm copilul, fără să-l urcăm pe podium, să-i punem coroniţa sau fără să-i recompensăm doar succesul?La cererea părinţilor, Urania Cremene, Master Trainer & Coach împreună cu Lumea lui MOMO, va invita la o nouă Conferinţă cu Parenting cu tema “Cum să-i creşti stima de sine”.Evenimentul va avea loc miercuri, 29 Mai, la Librăria Bastilia, începând cu ora 18.00.Ai cel puţin 5 motive pentru a fi unul dintre părinţii din sală:· Afli care este diferenţa între stima de sine, imaginea de sine şi mândrie egocentrică. · Înţelegi care sunt rădăcinile motivaţiei interne şi beneficiile acesteia· Îţi faci o idee clară despre cum şcoala şi societatea încurajează la copil motivaţia externă. · De ce top performerii au încredere în ei şi care le sunt convingerile.· Care sunt tehnicile pentru a creşte stima de sine, contrar a ceea ce multe manuale de parenting, psihologi şi cadre didactice susţin.Evenimentul se adresează în egală măsura părinţilor în devenire, tinerilor părinţi, celor care au deja copii preadolescenţi şi adolescenţi, şi nu în ultimul rând bunicilor, bonelor şi cadrelor didactice din şcoli şi grădiniţe.Conferinţa se bazează pe metodologia dezvoltată de către Jody Johnston Pawel, a doua generaţie de experţi în parenting din SUA, după 40 de ani de cercetare aprofundată. Cunoscută şi sub numele Parent’s Toolshop, metodologia se bazează pe oferirea a 100 de tehnici de parenting care se susţin reciproc, pentru prevenirea şi ameliorarea comportamentelor nedorite ale copiilor.Urania Cremene deţine din 2010 licenţa exclusivă a acestei metodologii în România şi Europa de Est. TOŢI părinţii care au participat la workshopurile de parenting ale Uraniei, au spus că punerea în aplicare a cunoştinţelor dobândite a avut un impact evident în modificarea comportamentului copilului/copiilor lor şi în îmbunătăţirea relaţiei părinte-copil.Durată conferinţă: 2,5 ore (18.00-20.30)Taxa de participare: 60 lei de persoanăLocul de desfăşurare: Librăria Bastilia (Mansardă) Piaţa RomanăPreţ promoţional pentru înscrierile care au loc până la data de 15 mai 2013: 50 de lei/persoana!!!Înscrierile se fac la lumealuimomo@gmail.com şi se confirmă odată cu efectuarea plăţii. Plata se poate face cash la sediul Lumea lui MOMO din Str. Grigore Cobălcescu nr. 51, sector 1 sau online pe site-ul www.iabilet.ro, în limita locurilor disponibile. Detalii la telefon: 0723.565.113 sau 0734.397.375Evenimentul este susţinut de: Itsy Bitsy, www.Gokid.ro, www.suntparinte.ro, www.melc-cotobelc.ro, www.b24kids.blogspot.ro www.copilul.ro, www.totuldespremame.ro, www.urbankid.ro, www.gradinite.com .
marți, 14 mai 2013
Telegrama
Odata cu venirea verii am inceput seria de iesiri "en gros" pe afara, si dupa mai bine de doua saptamani inca nu pot spune ca m-am obisnuit cu toata logistica. Daca asta iarna ma gandeam cu groaza la fiecare iesire ca trebuie sa le pun haine, cizme, manusi, caciuli si tot arsenalul, si ma gandeam cu jind la vara, apai acum imi retrag toate gandurile.
Ok, e simplu cu imbracatul, desi aproape mereu sunt cu toane, si dupa ce se plang ca vor afara, trec in extrema cealalta de trebuie sa ii alergi prin jumatate de casa ca sa le pui o pereche de pantaloni scurti. Insa cand trebuie sa scoti trei biciclete de doua ori pe zi din boxa aflata la subsol, si dupa aia sa mai si alergi in toate directiile dupa ei, caci unul merge "hais" si altul "cea", nu mai este chiar asa funny. Cand suntem amandoi cu ei afara este mai mult decat suportabil. Cand iese insa doar unul dintre noi, e cam sport extrem.
Pe langa biciclete, alt arsenal. Ia si ceva de rontait, o banana, un mar, niste grisine. Ia si trei sticle de apa plata, ca sigur se vor bea. Ia si servetele, si umede si uscate, in numar cat mai mare si ceva de spalat pe maini la fata locului, ca sunt sase manute care umbla peste tot.
Ia si o lopetica si-o galetusa, ca altfel iese iures cand ajungem la groapa cu nisip, ia si niste creta, ca poate vor sa si deseneze cate ceva. Plus, jucaria zilei pentru mezin. Care in fiecare zi se indragosteste de cate o jucarie si nu se mai deslipeste de ea pana seara la culcare, cand si-o aranjeaza frumos si meticulos pe noptiera. Si e bine cand e vreo masinuta mica. Insa ieri a dezvoltat o pasiune pentru un plus al sorei sale, care era cam cat el de mare :)
Well, ce sa zic, facem si noi miscare in masura egala cu ei, nici nu mai avem nevoie sa mergem la sala :)
In rest, jonglam cu mersul la karate, la inot - pentru Rebecca, slalom curat, sanatate curata... Ce sa facem si noi altceva? :)
luni, 13 mai 2013
Echitatie pentru copii
Am primit pe mail zilele trecute un mesaj interesant. Va las cu mesajul respectiv, si chiar e o idee pe care noi o luam in considerare, deoarece domnisoara noastra a dezvoltat o pasiune pentru caluti. Momentan se aprovizioneaza de la magazinul Antipa, cu diverse figurine, insa ne-a zis de mai multe ori ca vrea sa invete echitatie. Deci:
Clubul de echitatie “Regatul Cailor” a lansat programul de activitati extrascolare si extracurriculare “Sa stii mai multe, sa fii mai bun”. Special creat pentru a scoate in evidenta capacitatile si talentele prescolarilor si elevilor, programul include initiere in echitatie, o vanatoare de comori cu premii dar si multe alte surprize;Copii vor interactiona cu poneii si caii alaturi de o echipa experimentata, formata din instructori si antrenori atestati, care au ca scop promovarea echitatiei in randul tinerilor.Activitatile au loc in intervalul orar 9:00-19:00, de marti pana duminica.Echitatia dezvolta simtul echilibrului, concentrarea si atentia si, in acelasi timp, relaxeaza si confera o pozitie frumoasa corpului.
Cei mai buni sportivi si cei mai buni cai din Romania fac parte din unul dintre cele mai prestigioase cluburi de echitatie din Romania - Regatul Cailor. Acestia au castigat numeroase concursuri nationale, dar si internationale la sarituri peste obstacole. Clubul de echitatie, aflat in sudul capitalei, se intinde pe o suprafata de 6,5 ha si cuprinde un grajd ce adaposteste un efectiv de 34 cai de rasa, manej acoperit cu suprafata de 1.250 mp, manej in aer liber cu suprafata de 2.700 mp, manej de concurs cu suprafata de 6.300 mp, loc de joaca pentru copii, o taverna cu capacitate de 100 locuri la mese si hambare pentru nutreturi.
Mai multe detalii gasiti pe www.regatulcailor.ro
Despre ten, la modul imperfect
Daca in privinta aspectului corpului meu am avut mereu cate un stress, mai real sau mai imaginat de proprii pitici ce salasluiesc in cap, in ceea ce priveste tenul meu, am fost de o relaxare totala. Nu am avut probleme nici macar in adolescenta, poate doar un cos, every now and then, atat cat sa imi aminteasca ca totusi se perinda niste hormoni prin mine. Si daca nu am avut probleme, nici nu am stat vreodata sa am grija de el. Nu mi-am creat rutine, nici macar din cele mai simple, gen demachiere zilnica, sau ceva hidratare. Pe de alta parte, aceeasi atitudine "je m'en fiche" am avut si la machiaj, despre care am considerat mereu ca ma transforma in ceva ce nu sunt.
Plus, in privinta machiajului, am avut in prima parte a tineretii mele o groaza patologica de penibil, la fel cum altii au groaza de momentul in care se impiedica si cad intr-o mare multime de oameni si isi imagineaza ca toti rad de ei. Eu aveam groaza de ideea ca arat ca si cum as avea o masca pe fata. Ceea ce nu era prea departe de adevar, caci eram dezastru la arta machiajului. V-am mai povestit cum am invatat sa ma machiez cum trebuie acum vreo doi ani parca.
Timpul trece insa, babei ii mai vine mintea la cap. Si nu pentru ca ar deveni mai inteleapta cu timpul, ci pentru ca se da cu capul de tocul usii. Si uite asa, dupa trei copii, au aparut, logic, si niste dereglari hormonale, iar fata mea, odata lipsita de orice chestii inestetice, s-a transformat intr-o veritabila harta de puncte de toate felurile, dimensiunile si categoriile, aranjate cat mai haotic cu putinta.
Si am reinceput sa aud vocile tuturor cosmeticienelor carora le trecusem pragul de-a lungul anilor, pentru cate un tratament (caci tratamente faceam, odata la cateva luni), care imi ziceau mereu, ca o mantra: "hidrateaza-te, caci tenul tau este extrem de deshidratat", "creeaza-ti o rutina zilnica simpla de demachiere-tonifiere", "tu ai un ten perfect, nu ai nevoie de nici o ingrijire speciala, dar da-l macar o data pe zi cu crema". Habar nu aveti de la cate femei diferite mi-am auzit cele de mai sus, spuse in exact aceleasi cuvinte. Eu plecam de fiecare data de acolo cu promisiunea ferma ca "da, de data asta chiar ma apuc de treaba", si faceam tot cum ma taia capul. "Rutina" ma tinea maxim o saptamana, intre timp, mai imi facea cu ochiul cate o crema, care mi se parea mie ca mi se potriveste, o cumparam, si evident ca in no time ajungea sa zaca pe raft sau in dulapiorul din baie.
Acum am ajuns in situatia in care, vrand nevrand, mi-am facut task zilnic din asta, pentru ca ultimii ani si-au pus serios amprenta asupra fetei mele. Si am o puzderie de adunaturi de sebum subcutanate, care nu mai ajung sa iasa la suprafata, dar care dor ca naiba si mai lasa si urme, am fata si mai deshidratata decat inainte, am puncte negre ce rasar cu viteza ciupercilor dupa ploaie. Cu alte cuvinte, dupa toti anii de "je m'en fiche"-ism, dupa toti anii de sarcina-nastere-alaptat, nopti nedormite and so on, efectele incep sa se vada. Si ma apuca si regretele.
Suna cunoscut? Cred ca da. Caci am dat peste un studiu in care, fara nici un fel de placere, m-am cam regasit. Iar modul meu de a privi un ritual altfel banal de ingrijire este reprezentativ la nivel national (bine, cam acelasi lucru se intampla si in multe alte aspecte ale vietii de zi cu zi, cum este de exemplu automedicatia, care e sport national - ceea ce mai face sa cred ca romanii si romancele in particular, se considera mereu cam atotstiutoare, dar asta este o alta problema deja).
Eh, studiul acesta, realizat de catre echipa Avon, care este mult mai complex, spune cam asa (iar aici am extras niste cifre care mi s-au parut mie surprinzatoare):
Acum, daca e sa luam sa disecam datele, daca aproape jumatate femeile respondente au peste 30 de ani, si totusi doar 10% considera ca au riduri vizibile sau profunde, variantele sunt simple: fie respectivele femei au o parere extrem de buna despre felul cum arata, fie vorbesc in totala necunostinta de cauza.
Mai mult, din rezultate reiese faptul ca mare parte folosesc o crema doar atunci cand constientizeaza nevoia de a o folosi. Sounds familiar? Cand se dau cu capul de tocul usii, cum am zis mai sus...
Si bomboana pe coliva, peste jumatate cumpara aleatoriu, adica mai pe romaneste spus, dupa ureche produse de ingrijire, nu urmand un sfat profesionist. Culmea, desi au fost multe care au spus ca da, sfatul unui profesionist trebuie luat in considerare.
I rest my case. Faceti un exercitiu de sinceritate, deoarece sunt curioasa cate dintre voi va regasiti in rezultatele acestea. Poate imi si scrieti aici, m-as simti mai bine sa stiu ca nu-s singura :))) (glumeeesc!)
Situatia de facto din acest studiu are radacini adanci, de la lipsa de educatie/ignoranta, sau dupa cum ziceam mai devreme impresia de "lasa ca stiu eu mai bine", de la faptul ca ne-am obisnuit de-a lungul timpului sa consideram aceste ritualuri ca fiind "de lux", si cred ca mai putem adauga multe la lista. Personal, m-am oglindit in rezultatele acestea si nu a fost un moment placut.
Asa ca, pentru a "n"-a oara in viata mea, pornesc cu avant in a declara ca "da, de data asta chiar ma pun pe treaba".
Diferenta este ca acum pornesc cu un sfat profesionist, si ii multumesc pe aceasta cale doamnei doctor dermatolog Oana Spanu (care este o lady impecabila, foto mai jos), si nu in ultimul rand, doamnelor de la Avon care mi-au deschis ochii), cu o lista de produse dedicate pielii mele si problemelor cu care se confrunta tenul meu. Si cu speranta ca ma va si tine a la long avantul.
Plus, in privinta machiajului, am avut in prima parte a tineretii mele o groaza patologica de penibil, la fel cum altii au groaza de momentul in care se impiedica si cad intr-o mare multime de oameni si isi imagineaza ca toti rad de ei. Eu aveam groaza de ideea ca arat ca si cum as avea o masca pe fata. Ceea ce nu era prea departe de adevar, caci eram dezastru la arta machiajului. V-am mai povestit cum am invatat sa ma machiez cum trebuie acum vreo doi ani parca.
Timpul trece insa, babei ii mai vine mintea la cap. Si nu pentru ca ar deveni mai inteleapta cu timpul, ci pentru ca se da cu capul de tocul usii. Si uite asa, dupa trei copii, au aparut, logic, si niste dereglari hormonale, iar fata mea, odata lipsita de orice chestii inestetice, s-a transformat intr-o veritabila harta de puncte de toate felurile, dimensiunile si categoriile, aranjate cat mai haotic cu putinta.
Si am reinceput sa aud vocile tuturor cosmeticienelor carora le trecusem pragul de-a lungul anilor, pentru cate un tratament (caci tratamente faceam, odata la cateva luni), care imi ziceau mereu, ca o mantra: "hidrateaza-te, caci tenul tau este extrem de deshidratat", "creeaza-ti o rutina zilnica simpla de demachiere-tonifiere", "tu ai un ten perfect, nu ai nevoie de nici o ingrijire speciala, dar da-l macar o data pe zi cu crema". Habar nu aveti de la cate femei diferite mi-am auzit cele de mai sus, spuse in exact aceleasi cuvinte. Eu plecam de fiecare data de acolo cu promisiunea ferma ca "da, de data asta chiar ma apuc de treaba", si faceam tot cum ma taia capul. "Rutina" ma tinea maxim o saptamana, intre timp, mai imi facea cu ochiul cate o crema, care mi se parea mie ca mi se potriveste, o cumparam, si evident ca in no time ajungea sa zaca pe raft sau in dulapiorul din baie.
Acum am ajuns in situatia in care, vrand nevrand, mi-am facut task zilnic din asta, pentru ca ultimii ani si-au pus serios amprenta asupra fetei mele. Si am o puzderie de adunaturi de sebum subcutanate, care nu mai ajung sa iasa la suprafata, dar care dor ca naiba si mai lasa si urme, am fata si mai deshidratata decat inainte, am puncte negre ce rasar cu viteza ciupercilor dupa ploaie. Cu alte cuvinte, dupa toti anii de "je m'en fiche"-ism, dupa toti anii de sarcina-nastere-alaptat, nopti nedormite and so on, efectele incep sa se vada. Si ma apuca si regretele.
Suna cunoscut? Cred ca da. Caci am dat peste un studiu in care, fara nici un fel de placere, m-am cam regasit. Iar modul meu de a privi un ritual altfel banal de ingrijire este reprezentativ la nivel national (bine, cam acelasi lucru se intampla si in multe alte aspecte ale vietii de zi cu zi, cum este de exemplu automedicatia, care e sport national - ceea ce mai face sa cred ca romanii si romancele in particular, se considera mereu cam atotstiutoare, dar asta este o alta problema deja).
Eh, studiul acesta, realizat de catre echipa Avon, care este mult mai complex, spune cam asa (iar aici am extras niste cifre care mi s-au parut mie surprinzatoare):
1 din 5 femei din România folosesc produse pentru îngrijirea tenului cel mult de 2 ori pe săptămână, în timp ce aproape 15% le folosesc doar în momentul în care simt că tenul lor are nevoie de îngrijire;
Cele mai folosite produse de îngrijire a tenului folosite de către românce sunt demachiantul și crema de zi;
1 din 4 femei consideră sfatul medicului specialist important în alegerea produselor de îngrijire a tenului. Totuși, aproape 50% dintre femei aleg produsele de îngrijire a tenului aleatoriu, după experiența personală sau sfaturile prietenelor, mai degrabă decât după sfaturile specialiștilor; Îngrijorător este faptul că aproape 20% nu au niciun criteriu în alegerea acestora;
Doar 10% dintre femei consideră că au riduri vizibile sau profunde;
Referitor la metodologia studiului, pot spune ca la el a participat un esantion de peste 7000 de femei din mediul urban, cu varsta peste 15 ani, din care, peste 48% au avut peste 30 ani. Deci foarte reprezentativ, si facut la scara larga.Cel mult 30% dintre femeile care folosesc cremă antirid o folosesc o dată pe zi, în timp ce 60% dintre respondente folosesc cremă antirid doar când simt că tenul lor are nevoie de îngrijire suplimentară.
Acum, daca e sa luam sa disecam datele, daca aproape jumatate femeile respondente au peste 30 de ani, si totusi doar 10% considera ca au riduri vizibile sau profunde, variantele sunt simple: fie respectivele femei au o parere extrem de buna despre felul cum arata, fie vorbesc in totala necunostinta de cauza.
Mai mult, din rezultate reiese faptul ca mare parte folosesc o crema doar atunci cand constientizeaza nevoia de a o folosi. Sounds familiar? Cand se dau cu capul de tocul usii, cum am zis mai sus...
Si bomboana pe coliva, peste jumatate cumpara aleatoriu, adica mai pe romaneste spus, dupa ureche produse de ingrijire, nu urmand un sfat profesionist. Culmea, desi au fost multe care au spus ca da, sfatul unui profesionist trebuie luat in considerare.
I rest my case. Faceti un exercitiu de sinceritate, deoarece sunt curioasa cate dintre voi va regasiti in rezultatele acestea. Poate imi si scrieti aici, m-as simti mai bine sa stiu ca nu-s singura :))) (glumeeesc!)
Situatia de facto din acest studiu are radacini adanci, de la lipsa de educatie/ignoranta, sau dupa cum ziceam mai devreme impresia de "lasa ca stiu eu mai bine", de la faptul ca ne-am obisnuit de-a lungul timpului sa consideram aceste ritualuri ca fiind "de lux", si cred ca mai putem adauga multe la lista. Personal, m-am oglindit in rezultatele acestea si nu a fost un moment placut.
Asa ca, pentru a "n"-a oara in viata mea, pornesc cu avant in a declara ca "da, de data asta chiar ma pun pe treaba".
Diferenta este ca acum pornesc cu un sfat profesionist, si ii multumesc pe aceasta cale doamnei doctor dermatolog Oana Spanu (care este o lady impecabila, foto mai jos), si nu in ultimul rand, doamnelor de la Avon care mi-au deschis ochii), cu o lista de produse dedicate pielii mele si problemelor cu care se confrunta tenul meu. Si cu speranta ca ma va si tine a la long avantul.
vineri, 10 mai 2013
Joc Comunicare Conectare - live blogging
Ana Maria Sterian de la Editura Mac-Mac face introducerea. Este viitoare mamica si unul din primele lucruri pe care le-a constientizat din momentul in care a ramas insarcinata a fost faptul ca trebuie sa se informeze si sa aprofundeze ce inseamna sa fii parinte.
Primul vorbitor:
Antonia Noel este mama lui Alexandru, de opt ani, de la care spune ca invata zi de zi cum sa fie o mama mai buna. Este consultant in comunicarea relationala, trainer CNFPA, specialist in zona de parenting, colaborator al emisiunii Totul despre mame de la Prima TV si consultant acreditat al metodei Espere.
Mereu ne punem intrebarea daca suntem parinti buni. In primul rand trebuie sa stim cum sa raspundem celor trei nevoi de baza al copiilor: fiziologice, educationale si relationale. Ca adulti suntem responsabili de mediul in care copilul va creste. Ceea ce este cel mai important, noi ca parinti trebuie sa invatam cum sa raspundem nevoilor relationale ale copilului, dincolo de acoperirea celor fiziologice si educationale.
Relatia este comparata cu o metafora, o esarfa, ce are mereu doua capete, Antonia subliniaza faptul ca "relatia" este un organism viu, care necesita ingrijire. Sentimentele nu pot fi controlate, si nu exista doua sentimente absolut identice, insa calitatea relatiei poate fi controlata de catre noi. Este valabil pentru orice tip de relatie, mai ales de cea cu copiii nostri.
Una din cele mai mari greseli este sa confundam sentimentele cu relatia, fapt ce poate periclita calitatea relatiei cu copilul nostru. Relatia, puteti sa v-o imaginati sub forma esarfei, prin care in permanenta circula fluxuri dintr-o parte spre cealalta si invers.
Intr-un cuplu, odata cu aparitia unui copil, dintr-odata sunt trei astfel de esarfe, iar femeia, respectiv barbatul capata doua noi dimensiuni: dimensiunea de mamica/tatic (cea/cel care spune "da" respectiv dimensiunea care ofera) si dimensiunea de mama/tata (cea/cel care spune "Nu" si pune limite, respectiv dimensiunea care cere). Deci in mod evident, la o prima privire, lucrurile se complica incomparabil de mult, odata cu aparitia unui nou membru in familie.
Una din regulile de baza ale metodei Espere: Vorbesc cu copilul in aceasta relatie si nu despre copil. Vorbesc la capatul meu de relatie, vorbesc cu un eu personalizat. Incetez de azi sa ii spun copilului "poti/nu poti, du-te la culcare, fa asta/nu face asta" ci "te invit sa mergem la culcare, iti propun sa.....". In mod natural, datorita faptului ca nu am fost obisnuiti noi insine sa comunicam in copilarie, noi vorbim imperativ, cu "capatul" nostru al esarfei in dezacord de inaltime fata de capatul de esarfa al copilului.
Sistemul anticomunicational:
Trebuie sa reusesti. Nu o sa fii niciodata gata. Nu conta pe mine sa iti mai cumpar ceva daca pierzi... Dupa cate am facut pentru tine tu asa imi multumesti. Cu cine semeni cu caracterul asta? Ia exemplu de la X el nu greseste niciodata. Nu fa pe desteptul cu mine.
Acestea sunt mesaje toxice, mesaje primite de noi in copilarie, sunt devalorizari, santaj, comparatii inutile, acuzatii/reprosuri - ulterior copilul, crescand, va putea cadea prada anumitor situatii care il vor putea pune in pericol. Intretinand acest mod de culpabilizari, reprosuri, vorbind la capatul lui de relatie, vom creste un copil care nu va fi autonom, responsabil.
In momentul in care de ex copilul tipa, urla, si noi nu stim de ce, intrebarea "de ce" este acuzativa, ii minimalizeaza tipetele, importanta lor, si metaforic ii pune un calus pe gura copilului, care va avea ulterior alte manifestari, cum ar fi zbaterile, daca continua seria de intrebari acuzative, corpul va exprima in felul sau prin eczeme sau alte manifestari, mai mult sau mai putin evidente.
Cel mai important este sa diferentiem copilul de comportament!
Comportamentul poate fi pregnant intr-un anumit moment, insa este doar un rol, intr-un anumit moment.
Cum ii putem raspunde, astfel incat sa ii dam posibilitatea sa isi poata gestiona singur trairile:
"Vad ca plangi, nu stiu ce s-a intamplat, insa eu sunt mamica ta, sunt aici, gata sa te ascult"
Antonia prezinta cazul in care copilul urla/vrea ceva, mama vorbeste la telefon cu cineva important, tatal mai vine si vrea si el ceva. In cazul acesta, copilul scutura de esarfa, iar noi ca mame trebuie sa decidem in propria relatie (noi cu noi, mental) in ce pozitie suntem in momentul respectiv: mama, profesionista, sotie, etc. si sa ii comunicam copilului ce suntem in acel moment, avand certa convingere ca le spunem adevarul, fara sa avem tonul ca vrem sa scapam de el, ca il pacalim.
Ascultarea activa: registrul real, registrul imaginar (al fricilor si al dorintelor), registrul simbolic. Conectarea cu copilul trebuie sa fie in registrul in care copilul vorbeste. Mi-e foame - registru real. Imi doresc camionul de la magazinul X - nu raspund " nu am bani" caci este din registrul real. In registrul imaginar, focusul nu trebuie sa fie pe camion, ci pe copil. "Mami, cumpara-mi camionul" - raspuns "Eu in calitate de parinte sunt responsabil de nevoile tale, tu esti responsabil de dorintele tale"
"Arata-mi dorinta ta, ca vrei acest camion" il incurajam pe copil, ii spunem "vai e o dorinta foarte frumoasa" si canalizam discutia pe aceasta directie, astfel incat sa ii facem sa o vizualizeze, printr-un desen, printr-un gest simbolic de a crea o cutie a dorintelor, si sa o transformam intr-un mini proiect care sa ii stimulam imaginatia si mai mult.
Ideea cu crearea unui proiect este de a-l responsabiliza, de a-l ajuta sa isi realizeze singur dorintele. In cazul in care le raspundem imediat indeplinindu-le noi dorintele, in timp devalorizam in realitate dorintele, cream frustrari mai tarziu cand vor deveni adulti, dorintele vor creste in dimensiuni (azi un camion, peste zece ani va dori un avion privat).
Multumim, Antonia!
Urmatoarea vorbitoare este Monica Reu, care nu cred ca mai are nevoie de nici o prezentare!
Comunicarea non violenta este la inceput un instrument, insa este pana la urma un mod de a vedea lumea, un mijloc de a crea conectare, conectare cu ajutorul careia se pot gasi acele strategii benefice pentru indeplinirea nevoilor tuturor.
La baza oricarei actiuni se afla o nevoie!
De cate ori nu am auzit "Ia uite, plange din nimic. Daca nu ai motiv sa plangi lasa ca iti dau eu un motiv!" Intotdeauna exista o nevoie!!!
Toate fiintele umane impartasesc aceleasi nevoi: autonomie, comunicare, relationare, iubire, siguranta, apreciere, autenticitate. Nu toate fiintele umane au nevoie de Coca Cola la masa de pranz de exmplu, zice Monica. Companiile vor aduce mereu in discutie nevoi pe care incearca sa le induca.
De aceea este extrem de important ca noi sa ne constientizam mai intai nevoile noastre. Una din nevoile de baza este cooperarea. Multi parinti confunda cooperarea cu supunerea. De cate ori nu ati auzit "copilul meu nu coopereaza"?
Scopul pana la urma e de a crea un mediu de familie in care nevoile fiecarui membru al familiei sa fie puse pe acelasi plan valoric. In cultura familiilor tipic romanesti, unul mereu isi impune dorinta, unul va fi invingator si altul va fi mereu invins. Intr-un sistem de familie daca ajungem sa avem o situatie in care unul isi va impune autoritatea, toti vom avea de pierdut, nu numai membrul care a fost "invins". De multe ori oscilam in pozitia in care renuntam noi ca parinti la nevoile noastre si pana la urma ajungem sa pierdem si sa ne umplem de frustrari si implicit pierde si copilul. De exemplu, daca nevoia noastra de odihna ar fi indeplinita, am gestiona cu totul altfel situatiile cu copiii nostri.
Educatia noastra (din copilarie) nu s-a bazat pe ascultarea si acceptarea nevoilor noastre. de aceea, acesta este primul pas care trebuie facut.
5 obiceiuri care conecteaza:
Noi nu crestem copii, noi crestem adulti! zice Monica si are enorm de multa dreptate. Cand ne inchistam in rolul de parinte, ne tensionam pentru ca avem presiunea aceasta autoindusa, iar copilul este si el frustrat pentru ca este tratat nu ca un partener ci ca un executant. De cate ori nu ati auzit: "cat esti la mine in casa faci cum zic eu"?
Actiunea este cea care vorbeste copilului, nu predica.
Din aceasta cauza, de cele mai multe ori nici noi nu stim de ce avem nevoie. Si mai intai este crucial sa ni le descoperim, sa le intelegem, ca sa le putem comunica mai departe in mod autentic catre copil
Cu ajutorul empatiei, in momentul in care copilul este furios, si loveste, este mai usor sa il ajuti sa constientizeze care sunt sentimentele sale exprimandu-le verbal: "Stiu ca esti furios".
Cu ajutorul empatiei, copilul va sti ca atunci cand va avea o problema, va gasi in parinte un partener de comunicare si nu un om care sa ii tina predici si sa ii ofere instructiuni
Un exemplu bun este sa ne creeam o rutina, in fiecare seara sa ne exprimam intr-un moment dedicat, acel lucru care ne-a facut fericiti in ziua respectiva.
Aduceti cat mai multa apreciere in viata voastra, ne recomanda Monica.
La final, Monica ne-a povestit si de ce animalul simbolic al comunicarii non violente este girafa. Girafa se pare ca are cea mai mare inima in raport cu restul corpului. Girafa nu ia lucrurile personal, se pare ca are cea mai mare capacitate de detasare. Metaforic vorbind (evident), niciodata actiunile copiilor nu trebuie luate personal, ca un atac la autoritatea, persoana noastra. Copilul daca se tavaleste pe jos nu o face ca sa ne sfideze, sau ca sa ne "faca de rusine". Daca copilul face acest gest, il face pentru ca are incredere in noi.
"Nu vreau sa fiu un parinte perfect, dar in fiecare zi vreau sa fiu un copil mai putin prost"
A fost Monica Reu. Multumim!!!
Pauzaaa!
Gata, ne-am reintors cu forte noi din pauza, si o ascultam pe Otilia Mantelers, ultima vorbitoare de azi, dar nu cea din urma!
Otilia incepe prin a spune ca nu trebuie niciodata sa subestimam cat de greu e sa fii parinte si sa avem intelegere, empatie si compasiune pentru noi insine inainte de toate.
Playful Parenting nu este despre a invata cum sa construiesti un castel din Lego. Este despre apropiere, conectare, rezolvarea unor probleme ale copiilor cu ajutorul jocului. Otilia ne povesteste cum a depasit cu ajutorul Playful Parenting un moment dificil din viata familiei ei, in care Yuri, baietelul ei cel mare a sarit in piscina fara aripioare si a fost la un pas sa se inece si a capatat o fobie fata de apa. Discutand sub forma unui joc, cu doua personaje imaginare, un leu si o caprioara de plus, Yuri a reusit in timp sa isi exprime sentimentele si fricile traite in momentele in care s-a aflat sub apa si ulterior si-a invins inclusiv teama de apa.
Jocul apropie. Conecteaza. Intrebarile din parc "cum te cheama", "cati ani ai?" nu inseamna conectare. Insa daca te duci si simulezi de exemplu un accident intre doua camioane, da, atunci te conectezi.
Emotiile cu care ne nastem sunt: frica, furia, dezgust, surpriza, bucurie.
Paranteza: eu la Otilia Mantelers nu pot sa fac live blogging. Otilia trebuie vazuta si ascultata pe viu!!! Este imposibil sa redai charisma cu care povesteste!
Ce inseamna conectarea (cea mai importanta valoare in relatia parinte - copil):
Fiecare copil are stilul sau propriu de a se conecta si trebuie sa ne adaptam fiecaruia.
Timpul special sau quality time - timpul acela pe care noi i-l dam copilului in care facem ceea ce vrea copilul. Este timp 100% cu el si pentru el, fara alte disturbari.
Repet, este practic imposibil sa faci live blogging cand vorbeste Otilia, va spun sincer, mergeti sa o vedeti la un curs, caci este savuroasa.
Primul vorbitor:
Antonia Noel este mama lui Alexandru, de opt ani, de la care spune ca invata zi de zi cum sa fie o mama mai buna. Este consultant in comunicarea relationala, trainer CNFPA, specialist in zona de parenting, colaborator al emisiunii Totul despre mame de la Prima TV si consultant acreditat al metodei Espere.
Mereu ne punem intrebarea daca suntem parinti buni. In primul rand trebuie sa stim cum sa raspundem celor trei nevoi de baza al copiilor: fiziologice, educationale si relationale. Ca adulti suntem responsabili de mediul in care copilul va creste. Ceea ce este cel mai important, noi ca parinti trebuie sa invatam cum sa raspundem nevoilor relationale ale copilului, dincolo de acoperirea celor fiziologice si educationale.
Relatia este comparata cu o metafora, o esarfa, ce are mereu doua capete, Antonia subliniaza faptul ca "relatia" este un organism viu, care necesita ingrijire. Sentimentele nu pot fi controlate, si nu exista doua sentimente absolut identice, insa calitatea relatiei poate fi controlata de catre noi. Este valabil pentru orice tip de relatie, mai ales de cea cu copiii nostri.
Una din cele mai mari greseli este sa confundam sentimentele cu relatia, fapt ce poate periclita calitatea relatiei cu copilul nostru. Relatia, puteti sa v-o imaginati sub forma esarfei, prin care in permanenta circula fluxuri dintr-o parte spre cealalta si invers.
Intr-un cuplu, odata cu aparitia unui copil, dintr-odata sunt trei astfel de esarfe, iar femeia, respectiv barbatul capata doua noi dimensiuni: dimensiunea de mamica/tatic (cea/cel care spune "da" respectiv dimensiunea care ofera) si dimensiunea de mama/tata (cea/cel care spune "Nu" si pune limite, respectiv dimensiunea care cere). Deci in mod evident, la o prima privire, lucrurile se complica incomparabil de mult, odata cu aparitia unui nou membru in familie.
Una din regulile de baza ale metodei Espere: Vorbesc cu copilul in aceasta relatie si nu despre copil. Vorbesc la capatul meu de relatie, vorbesc cu un eu personalizat. Incetez de azi sa ii spun copilului "poti/nu poti, du-te la culcare, fa asta/nu face asta" ci "te invit sa mergem la culcare, iti propun sa.....". In mod natural, datorita faptului ca nu am fost obisnuiti noi insine sa comunicam in copilarie, noi vorbim imperativ, cu "capatul" nostru al esarfei in dezacord de inaltime fata de capatul de esarfa al copilului.
Sistemul anticomunicational:
Trebuie sa reusesti. Nu o sa fii niciodata gata. Nu conta pe mine sa iti mai cumpar ceva daca pierzi... Dupa cate am facut pentru tine tu asa imi multumesti. Cu cine semeni cu caracterul asta? Ia exemplu de la X el nu greseste niciodata. Nu fa pe desteptul cu mine.
Acestea sunt mesaje toxice, mesaje primite de noi in copilarie, sunt devalorizari, santaj, comparatii inutile, acuzatii/reprosuri - ulterior copilul, crescand, va putea cadea prada anumitor situatii care il vor putea pune in pericol. Intretinand acest mod de culpabilizari, reprosuri, vorbind la capatul lui de relatie, vom creste un copil care nu va fi autonom, responsabil.
In momentul in care de ex copilul tipa, urla, si noi nu stim de ce, intrebarea "de ce" este acuzativa, ii minimalizeaza tipetele, importanta lor, si metaforic ii pune un calus pe gura copilului, care va avea ulterior alte manifestari, cum ar fi zbaterile, daca continua seria de intrebari acuzative, corpul va exprima in felul sau prin eczeme sau alte manifestari, mai mult sau mai putin evidente.
Cel mai important este sa diferentiem copilul de comportament!
Comportamentul poate fi pregnant intr-un anumit moment, insa este doar un rol, intr-un anumit moment.
Cum ii putem raspunde, astfel incat sa ii dam posibilitatea sa isi poata gestiona singur trairile:
"Vad ca plangi, nu stiu ce s-a intamplat, insa eu sunt mamica ta, sunt aici, gata sa te ascult"
Antonia prezinta cazul in care copilul urla/vrea ceva, mama vorbeste la telefon cu cineva important, tatal mai vine si vrea si el ceva. In cazul acesta, copilul scutura de esarfa, iar noi ca mame trebuie sa decidem in propria relatie (noi cu noi, mental) in ce pozitie suntem in momentul respectiv: mama, profesionista, sotie, etc. si sa ii comunicam copilului ce suntem in acel moment, avand certa convingere ca le spunem adevarul, fara sa avem tonul ca vrem sa scapam de el, ca il pacalim.
Ascultarea activa: registrul real, registrul imaginar (al fricilor si al dorintelor), registrul simbolic. Conectarea cu copilul trebuie sa fie in registrul in care copilul vorbeste. Mi-e foame - registru real. Imi doresc camionul de la magazinul X - nu raspund " nu am bani" caci este din registrul real. In registrul imaginar, focusul nu trebuie sa fie pe camion, ci pe copil. "Mami, cumpara-mi camionul" - raspuns "Eu in calitate de parinte sunt responsabil de nevoile tale, tu esti responsabil de dorintele tale"
"Arata-mi dorinta ta, ca vrei acest camion" il incurajam pe copil, ii spunem "vai e o dorinta foarte frumoasa" si canalizam discutia pe aceasta directie, astfel incat sa ii facem sa o vizualizeze, printr-un desen, printr-un gest simbolic de a crea o cutie a dorintelor, si sa o transformam intr-un mini proiect care sa ii stimulam imaginatia si mai mult.
Ideea cu crearea unui proiect este de a-l responsabiliza, de a-l ajuta sa isi realizeze singur dorintele. In cazul in care le raspundem imediat indeplinindu-le noi dorintele, in timp devalorizam in realitate dorintele, cream frustrari mai tarziu cand vor deveni adulti, dorintele vor creste in dimensiuni (azi un camion, peste zece ani va dori un avion privat).
Multumim, Antonia!
Urmatoarea vorbitoare este Monica Reu, care nu cred ca mai are nevoie de nici o prezentare!
Comunicarea non violenta este la inceput un instrument, insa este pana la urma un mod de a vedea lumea, un mijloc de a crea conectare, conectare cu ajutorul careia se pot gasi acele strategii benefice pentru indeplinirea nevoilor tuturor.
La baza oricarei actiuni se afla o nevoie!
De cate ori nu am auzit "Ia uite, plange din nimic. Daca nu ai motiv sa plangi lasa ca iti dau eu un motiv!" Intotdeauna exista o nevoie!!!
Toate fiintele umane impartasesc aceleasi nevoi: autonomie, comunicare, relationare, iubire, siguranta, apreciere, autenticitate. Nu toate fiintele umane au nevoie de Coca Cola la masa de pranz de exmplu, zice Monica. Companiile vor aduce mereu in discutie nevoi pe care incearca sa le induca.
De aceea este extrem de important ca noi sa ne constientizam mai intai nevoile noastre. Una din nevoile de baza este cooperarea. Multi parinti confunda cooperarea cu supunerea. De cate ori nu ati auzit "copilul meu nu coopereaza"?
Scopul pana la urma e de a crea un mediu de familie in care nevoile fiecarui membru al familiei sa fie puse pe acelasi plan valoric. In cultura familiilor tipic romanesti, unul mereu isi impune dorinta, unul va fi invingator si altul va fi mereu invins. Intr-un sistem de familie daca ajungem sa avem o situatie in care unul isi va impune autoritatea, toti vom avea de pierdut, nu numai membrul care a fost "invins". De multe ori oscilam in pozitia in care renuntam noi ca parinti la nevoile noastre si pana la urma ajungem sa pierdem si sa ne umplem de frustrari si implicit pierde si copilul. De exemplu, daca nevoia noastra de odihna ar fi indeplinita, am gestiona cu totul altfel situatiile cu copiii nostri.
Educatia noastra (din copilarie) nu s-a bazat pe ascultarea si acceptarea nevoilor noastre. de aceea, acesta este primul pas care trebuie facut.
5 obiceiuri care conecteaza:
- Renuntarea la etichete - cand ne identificam foarte puternic cu rolul de parinte, ne punem in situatia de supunere a copiilor (eu vorbesc/ea asculta. eu decid/ea urmeaza), ceea ce este gresit entru ca ii invadam teritoriul, autonomia, increderea. Copilul este o fiinta intreaga, completa, care are tot ceea ce ii trebuie ca ea sa functioneze si sa se dezvolte.
Noi nu crestem copii, noi crestem adulti! zice Monica si are enorm de multa dreptate. Cand ne inchistam in rolul de parinte, ne tensionam pentru ca avem presiunea aceasta autoindusa, iar copilul este si el frustrat pentru ca este tratat nu ca un partener ci ca un executant. De cate ori nu ati auzit: "cat esti la mine in casa faci cum zic eu"?
- Trairea valorilor personale - in privinta transmiterii valorilor, sunt doua modalitati: impunerea valorilor noastre copilului, prin predici foarte lungi, explicatii sofisticate (una din valorile impuse este "sinceritatea" - "deci orice pana la minciuna". Putem sa transmitem o valoare pe care noi nu o resimtim?!? NU! Copiii vor invata mereu prin comportamentele pe care le vad, nu prin ceea ce transmitem! Pretuim nonviolenta? Haideti sa o traim!).
Actiunea este cea care vorbeste copilului, nu predica.
- Feedback (in care ii spun copilului care este impactul comportamentului sau asupra mea) - modul in care oferim feedback - vorbim mereu de impactul pe care o actiune de-a lui o are asupra mea. Vorbesc de la capatul meu de relatie despre ceea ce simt. Comunicarea poate sa ne conecteze, sau sa ne deconcteze, in functie de felul in care transmitem mesajul. Deconectarea se face atunci cand vorbesti despre el: "l-ai lovit pe fratele tau, esti un rau, treci la tine in camera". Resursele copilului se vor duce fie catre a ma combate, fie ca sa se apere, dar cooperarea autentica nu va avea loc. Conectarea ii invata pe copii ca putem spune ceea ce ne nemultumeste intr-un mod respectuos: "hey, uite cand il lovesti pe fratele tau, eu sunt ingrijorata, pentru ca eu vreau sa va stiu pe amandoi in siguranta". Aici vorbim despre noi, insa cel mai important este ca noi sa ne constientizam nevoile si sentimentele. Din nou, noi am fost crescuti intr-un sistem in care sentimentele noastre au fost mereu inabusite, si au fost considerate slabiciuni.
Din aceasta cauza, de cele mai multe ori nici noi nu stim de ce avem nevoie. Si mai intai este crucial sa ni le descoperim, sa le intelegem, ca sa le putem comunica mai departe in mod autentic catre copil
- Empatie/ascultare de calitate (fata de sine si fata de copil) - sa vedem lucrurile si din punctul de vedere al copilului, sa il intelegem sincer. Paranteza: Copilul nu poate oferi relaxare. Este o munca pe care noi adultii trebuie sa o facem!
Cu ajutorul empatiei, in momentul in care copilul este furios, si loveste, este mai usor sa il ajuti sa constientizeze care sunt sentimentele sale exprimandu-le verbal: "Stiu ca esti furios".
Cu ajutorul empatiei, copilul va sti ca atunci cand va avea o problema, va gasi in parinte un partener de comunicare si nu un om care sa ii tina predici si sa ii ofere instructiuni
- Apreciere a ceea ce imi place, ma bucura - observam ca vorbim mai mult cu copilul atunci cand face un lucru care ne deranjeaza. Am ajuns sa ne concentram asupra lucrurilor care nu merg in viata de zi cu zi, in loc sa ne concentram pe lucrurile care dau valoare. Uneori sentimentul care ne da siguranta intr-o relatie va scoate ce e mai rau in noi. In relatia cu copiii, acestia au nevoie ca noi sa exprimam feedbackul negativ, insa mai mult ca orice au nevoie ca noi sa apreciem, sa verbalizam lucrurile bune si faptele frumoase pe care le fac copiii nostri.
Un exemplu bun este sa ne creeam o rutina, in fiecare seara sa ne exprimam intr-un moment dedicat, acel lucru care ne-a facut fericiti in ziua respectiva.
Aduceti cat mai multa apreciere in viata voastra, ne recomanda Monica.
La final, Monica ne-a povestit si de ce animalul simbolic al comunicarii non violente este girafa. Girafa se pare ca are cea mai mare inima in raport cu restul corpului. Girafa nu ia lucrurile personal, se pare ca are cea mai mare capacitate de detasare. Metaforic vorbind (evident), niciodata actiunile copiilor nu trebuie luate personal, ca un atac la autoritatea, persoana noastra. Copilul daca se tavaleste pe jos nu o face ca sa ne sfideze, sau ca sa ne "faca de rusine". Daca copilul face acest gest, il face pentru ca are incredere in noi.
"Nu vreau sa fiu un parinte perfect, dar in fiecare zi vreau sa fiu un copil mai putin prost"
A fost Monica Reu. Multumim!!!
Pauzaaa!
Gata, ne-am reintors cu forte noi din pauza, si o ascultam pe Otilia Mantelers, ultima vorbitoare de azi, dar nu cea din urma!
Otilia incepe prin a spune ca nu trebuie niciodata sa subestimam cat de greu e sa fii parinte si sa avem intelegere, empatie si compasiune pentru noi insine inainte de toate.
Playful Parenting nu este despre a invata cum sa construiesti un castel din Lego. Este despre apropiere, conectare, rezolvarea unor probleme ale copiilor cu ajutorul jocului. Otilia ne povesteste cum a depasit cu ajutorul Playful Parenting un moment dificil din viata familiei ei, in care Yuri, baietelul ei cel mare a sarit in piscina fara aripioare si a fost la un pas sa se inece si a capatat o fobie fata de apa. Discutand sub forma unui joc, cu doua personaje imaginare, un leu si o caprioara de plus, Yuri a reusit in timp sa isi exprime sentimentele si fricile traite in momentele in care s-a aflat sub apa si ulterior si-a invins inclusiv teama de apa.
Jocul apropie. Conecteaza. Intrebarile din parc "cum te cheama", "cati ani ai?" nu inseamna conectare. Insa daca te duci si simulezi de exemplu un accident intre doua camioane, da, atunci te conectezi.
Emotiile cu care ne nastem sunt: frica, furia, dezgust, surpriza, bucurie.
Paranteza: eu la Otilia Mantelers nu pot sa fac live blogging. Otilia trebuie vazuta si ascultata pe viu!!! Este imposibil sa redai charisma cu care povesteste!
Ce inseamna conectarea (cea mai importanta valoare in relatia parinte - copil):
- sentimentul copiilor ca sunt vazuti ca noi, ca sunt apropiati, ca au aprobarea si iubirea noastra
- vital pentru inteligenta copiilor nostri
- senzatia de siguranta si securitate emotionala
Fiecare copil are stilul sau propriu de a se conecta si trebuie sa ne adaptam fiecaruia.
Timpul special sau quality time - timpul acela pe care noi i-l dam copilului in care facem ceea ce vrea copilul. Este timp 100% cu el si pentru el, fara alte disturbari.
Repet, este practic imposibil sa faci live blogging cand vorbeste Otilia, va spun sincer, mergeti sa o vedeti la un curs, caci este savuroasa.
Live blogging in curand!
Azi sunt toata ziua la conferinta Joc-Comunicare -Conectare. Si fac live blogging de acolo, deci daca nu sunteti in sala cu noi, stati cu ochii pe blog, sa cititi ceea ce spun Otilia Mantelers, Monica Reu si Antonia Noel despre relatia cu copiii, abordarea diverselor situatii in familie, parenting facut din inima si cum putem invata din greseli.
Ne auzim in curand!
joi, 9 mai 2013
Comorile Chinei la Bucuresti
In saptamana dinaintea vacantei prelungite de 1 Mai si Pasti am avut onoarea (si cand zic "onoarea" chiar asa si este, din toate punctele de vedere) de a merge la preview-ul unei expozitii istorice la Muzeul National de Istorie a Romaniei.
Spun istorica, si, din nou, nu exagerez cu nimic, deoarece este pentru prima data cand niste exponate de acest fel ajung in tara la noi. Este vorba de peste 140 de piese din patrimoniul Republicii Populare Chineze, ce acopera cateva mii de ani de istorie, din 5-6000 i.Chr. si pana in zilele noastre, inclusiv cinci piese din faimoasa Armata de Teracota, reunite sub denumirea extrem de reprezentativa, Comorile Chinei.
Nu stiu voi cat de impresionati veti fi mergand sa vizitati expozitia, insa pe mine m-a luat cu fiori in momentul in care am ajuns in zona soldatilor din teracota. Este istorie pe viu, se simte in atmosfera de acolo si te invaluie cu totul. Asa ca, va recomand sincer sa va faceti timp sa o vizionati, este o ocazie poate "once in a lifetime".
Cat despre datele tehnice, orarul, tarifele si alte informatii, va ofer mai jos cateva din ele, preluate direct de pe site-ul MNIR:
si making-of-ul :)
Ii multumesc din nou pe aceasta cale Adelei Stan, care m-a invitat la conferinta de presa si ii voi fi mereu recunoscatoare pentru ocazia oferita!
Si dincolo de toate motivele pe care vi le-am expus mai sus, merita mers, chiar si numai pentru a sustine eforturile inimaginabile ale echipei MNIR, depuse in general pentru bunastarea muzeului si in particular pentru materializarea acestei expozitii-eveniment, deoarece, credeti-ma, nu sunt deloc recompensate asa cum ar trebui. Cel mai potrivit cuvant care poate descrie situatia de facto a Muzeului si a oamenilor de acolo este "supravietuire" din toate punctele de vedere, si consider ca este de datoria noastra sa facem un minim de efort pentru a-i sustine, mergand acolo sa vizitam muzeul. Dincolo de aceasta expozitie temporara, veti putea viziona si expozitiile permanente ale Muzeului, care nu sunt cu nimic mai prejos, cum ar fi Tezaurul, Columna lui Traian, Lapidarium-ul.
PS: neaparat sa cumparati albumul expozitiei "Comorile Chinei", este printre cele mai complete si detaliate albume vazute de mine pana acum!
Spun istorica, si, din nou, nu exagerez cu nimic, deoarece este pentru prima data cand niste exponate de acest fel ajung in tara la noi. Este vorba de peste 140 de piese din patrimoniul Republicii Populare Chineze, ce acopera cateva mii de ani de istorie, din 5-6000 i.Chr. si pana in zilele noastre, inclusiv cinci piese din faimoasa Armata de Teracota, reunite sub denumirea extrem de reprezentativa, Comorile Chinei.
Nu stiu voi cat de impresionati veti fi mergand sa vizitati expozitia, insa pe mine m-a luat cu fiori in momentul in care am ajuns in zona soldatilor din teracota. Este istorie pe viu, se simte in atmosfera de acolo si te invaluie cu totul. Asa ca, va recomand sincer sa va faceti timp sa o vizionati, este o ocazie poate "once in a lifetime".
Cat despre datele tehnice, orarul, tarifele si alte informatii, va ofer mai jos cateva din ele, preluate direct de pe site-ul MNIR:
Expoziția este deschisă pentru public începând de marţi, 30 aprilie și va putea fi vizitată până în data de 01 august 2013.În această perioadă, muzeul va avea un program de vizitare extins, astfel că va fi deschis de marţi până duminică în intervalul orar 10.00 – 18.00, iar în ultima sâmbătă a fiecărei luni programul se va prelungi până la orele 22.00.Totodată, în perioada menționată anterior, se vor aplica noi condiţii şi tarife de acces diferite de cele aplicate până acum. Astfel, costul unui bilet de acces în muzeu care include vizitarea expoziţiilor “Comorile Chinei”, “Tezaur Istoric”, “Lapidarium-Copia Columnei lui Traian”, precum și a expozițiilor temporare ce vor fi amenajate pe parcurs, va fi de 25 lei pentru adulţi, 15 lei pentru pensionari, 7 lei pentru elevi, studenţi şi persoane cu handicap uşor şi mediu, 50 lei pentru pachet familial care include 2 adulţi şi maxim 3 copii cu vârsta până în 18 ani.Va exista, de asemenea, opţiunea “acces rapid” în muzeu - 50 lei, precum și posibilitatea de a achiziționa bilete online, din rețeaua Eventim (http://www.eventim.ro/ro/bilete/comorile-chinei-treasures-of-china-bucuresti-muzeul-national-de-istorie-a-romaniei-315859/event.html).Mai multe informații privind tarifele pentru vizitarea muzeului se regăsesc pe site-ul oficial al acestuia, la adresahttp://www.mnir.ro/index.php/evenimente-si-contact-muzeul-national-de-istorie-a-romaniei/anunturi/item/348-modificarea-conditiilor-generale-de-acces-in-muzeu.
si making-of-ul :)
Ii multumesc din nou pe aceasta cale Adelei Stan, care m-a invitat la conferinta de presa si ii voi fi mereu recunoscatoare pentru ocazia oferita!
 |
| Eu si Adela, my personal guide :) |
Si dincolo de toate motivele pe care vi le-am expus mai sus, merita mers, chiar si numai pentru a sustine eforturile inimaginabile ale echipei MNIR, depuse in general pentru bunastarea muzeului si in particular pentru materializarea acestei expozitii-eveniment, deoarece, credeti-ma, nu sunt deloc recompensate asa cum ar trebui. Cel mai potrivit cuvant care poate descrie situatia de facto a Muzeului si a oamenilor de acolo este "supravietuire" din toate punctele de vedere, si consider ca este de datoria noastra sa facem un minim de efort pentru a-i sustine, mergand acolo sa vizitam muzeul. Dincolo de aceasta expozitie temporara, veti putea viziona si expozitiile permanente ale Muzeului, care nu sunt cu nimic mai prejos, cum ar fi Tezaurul, Columna lui Traian, Lapidarium-ul.
PS: neaparat sa cumparati albumul expozitiei "Comorile Chinei", este printre cele mai complete si detaliate albume vazute de mine pana acum!
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
